Stupii si Pavilionul Apicol

Tipuri de stupi

Stupul este cel mai important utilaj apicol cu rol de adăpost pentru familia de albine, de depozit al rezervelor de hrană, recoltă și mijloc de transport în pastoralul apicol.

În viața salbatică, albinele își clădesc cuibul prin scorburi, crăpături de stânci, peșteri, locuri ferite de vânturi, ploi și arșița soarelui.

În momentul descoperirii de către om al tezaurului dulce al albinei, pentru a i-l fura, acesta a recurs la distrugera cuibului și omorarea familiei respective.

Odată cu statornicirea omului si dezvoltarea agriculturii, a creșterii animalelor, acesta încet, încet, a preluat și creșterea albinelor, mai întâi a protejat roiurile din pădure după care a început mutarea acestora în adăpostuiri primitive cum ar fi: coșnite, buduroaie sau știubee.

Și în aceste condiții, omul a observat că pentru a extrage mierea este nevoit să distrugă cuibul și fagurii respectivi.

Acest inconvenient a facut pe apicultorul profesionist la începutul secolului XIX să măsoare, să cerceteze dimensiunile fagurilor, a celulelor, a distanței dintre faguri, fapt care a condus la descoperirea primului stup cu rame mobile.

Atât în Europa cât și în America, apar diverse forme și tipuri de stupi aceștia luând cu preponderență numele creatorului său: astfel, apare stupul Dadant, Langstroth, Layens, Berlepsch, Virnor etc.

O apicultură modernă impune restrângerea numărului de modele și acceptarea aceluia care este cel mai eficient din toate punctele de vedere.

Un stup sistematic, în general, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  1. să fie de capacitate mare (70-90 litri), cu toate piesele componente mobile şi cu dimensiuni standard, ca să se potrivească la orice stup aparţinând aceluiaşi model;
  2. să fie construit corect şi din material uscat (minimum trei ani);
  3. să dispună de sisteme de fixare a părţilor componente pe timpul transportului;
  4. să se deschidă prin partea superioară şi nu prin cea laterală;
  5. să se construiască din lemn de molid care este mai uşor de prelucrat (bradul crapă foarte uşor în momentul baterii cuielor);
  6. când pereţii se confecţionează din două sau mai multe scânduri, acestea se vor îmbina în nut şi nervură, cu nutul în jos şi nervura în sus, pentru a impiedica pătrunderea apei de precipitaţii între scânduri;
  7. capacele stupilor se construiesc cu planşeul drept, ceea ce va permite aşezarea suprapusă în mijloacele de transport;
  8. stupii vor fi vopsiţi la exterior şi la interior cu 2-3 rânduri de vopsea de culoare deschisă (gri, galben deschis, verde etc.), ceea ce va proteja lemnul împotriva apei de precipitaţii sau de condens, se utilizeaza vopsea pe baza de apă (bio) sau ulei de in.